Știi că ești tu atunci când îți recunoști sentimentele, când îți dai seama că nu s-a schimbat nimic din simțămintele pe care le aveai la 20 de ani. Aceeași stare de tristețe amestecată cu așteptare nerăsplatită. O absență nelămurită simțită ca un nod in gât... Ca o strângere de inimă.
Si totusi altfel...
Monday 5 July 2021
Tuesday 2 February 2021
Heide Museum
Nu pot să dorm
E patru dimineața și nu pot ca să dorm
Mă gândesc la mâine, care e deja azi, că trebuie să fac ceea ce nu vreau, adică să merg la asociație.
Adormisem în fotoliu, după serial...
Mă dusesem la culcare, dar nu puteam să adorm... Rememoram faptele de ieri. Trebuia să mergem pe Yarra Flats. O oboseală fără să nume nu-mi dădea pace. Matei a propus să mergem la Fairfield. Preluase propunerea pe care o făcusem eu, după ce fusesem la Yarra Flats. Iar acum nu mai vroiam să merg nici la Fairfield. Nu mai vroiam să merg nici la Yarra Flats. "Hai la Eltham". "Ce să facem la Eltham?" Fusesem la cafe Scientia, în Heidelberg: Matei și-a comandat Egg Benedict, iar cafelele și ceaiul pentru mine, le-a comandat Ionuț. Eu eram cea care nu mai vroiam să fac același lucru. "Ce să facem la Fairfield?", "Ce să facem la Eltham?" Am pornit mașina. Ionuț, îmi indică: " Ia-o spre stânga" "De ce să o iau spre stânga?" "Că e mai ușor." "Dar eu vreau s-o iau spre dreapta, că e mai direct." Până la urmă, am făcut cum a zis Ionuț. El totdeauna alege drumul mai lung, mai ocolit. Am ieșit în Bell Street. "Știu unde-o să mergem: la Heide!", am exclamat eu. "Let's go to Heide!". "Parchează acolo, lângă mașină aia, albă", a zis Ionuț. " De ce să parchez acolo, dacă eu vreau să parchez aici?". Și-am parcat, cu spatele, lângă o mașină roșie, chiar la intrare. Era umbră lângă mașina albă, dar ieșeam mai repede, de unde am parcat eu, la plecare... Calculam eu, în minte.... Abia fusesem la cafea și Matei mai vroia una. Dar erau spre închidere și mașina de cafea fusese oprită. Matei și-a comandat un "Jack". "Până beți voi asta, eu mă duc să văd dacă muzeul este deschis." Era deschis, dar până la 5pm. Era 4pm. Am luat bilete. 3x$20(!). Scump, dar merită, am apreciat eu... Le-am făcut semn să vină... Era o expoziție Joy Hester... Auzisem, adică citisem despre ea, și viața ei, încă de mult, de pe vremea când 'Goodweekend', era format mic...
În prima sală era un video,... Nu am avut răbdare să-l văd. Alienare totală. Nu era bun pentru Matei, m-am gândit. În sala următoare, Tucker. Sumbru și întunecat... Era tot acolo, pe pereți, cum îl știam, mai demult... Am ajuns în sfârșit, la galeriile cu tablourile lui Joy Hester. Impresionant! M-au făcut să mă gândesc la Goya... Aceeași alienare, către sfârșitul vieții... Același stil, parcă ... Nu era numai alienare. Era și frumusețe în tablourile ei... S-a făcut 5pm. Se închidea muzeul. Am cumpărat albumul ei și am plecat să ne plimbăm în parc.
Nu mai era același parc, nesfârșit, parcă, pe care-l știam. Tot felul de delimitări, cu lanțuri albe, nu te mai lăsau să calci peste tot. Te dirijau parcă... Or fi din cauza festivalului, care se apropie, m-am gândit eu...nu mai regăseam libertatea și bucuria, pe care le simțeam de câte ori mergeam la Heide. Ceva se schimbase. Pășunile întinse erau proaspăt cosite, dar ceva apăsător, nedefinit, venea de undeva, de neînțeles, parcă... Abia în pat, neputând să dorm, mi-am dat seama de unde venea acea apăsare: de la acel DINCOLO, de nepătruns parcă, sugerat de toate crengile uscate, peste care crescuseră bălăriile, și care erau și mai vizibile, datorită îngrijirii parcului proaspăt tuns. N-am mai regăsit acea bucurie a revederii Yarrei, când copiii noștri se cățărau pe trunchiurile imense sau aruncau pietricele in apă. Nici măcar nu am văzut apa, așa era de compact "bush"-ul.
Ne-am întors. In drum spre casă, Matei a vrut kebab. "It's just there" . "Just there" was on the other side of the road. Cars everywhere, in a rush to go home, after a work-day, not a museum-day. So I couldn't stop! Let's go to Watsy! Ionuț îmi explică mereu pe unde să o iau ... Am ajuns. Am parcat, dat ceva mai departe. Matei a plecat singur, să-și comande kebabul. "Du-te și tu cu el, ca să nu mănânce singur." Am rămas în mașină, ca să joc în liniște, Solitaire.
Acasă am făcut grătare numai pentru noi doi. Era ziua de "proteine", din dieta Rina. Matei se dusese " for a kick", cu prietenul lui, din copilărie, Jan. Am mâncat în liniște, ca de obicei. Am pus vasele în mașină. Ieri n-am avut puterea să le spăl și se adunaseră prea multe. Eram bucuroasă, că măcar, chiuveta era curată. L-am dus pe Matei acasă. Văzut serialul the Queen's Gambit. Și-apoi am adormit în fotoliu...
E 5:27am, iar la 6 trebuie să sune ceasul ca să mergem la asociație.
Monday 2 November 2020
Libertate
Libertatea este acceptarea (totală a) limitelor.
Așa cum ne simțim pe pământ când nu ne gândim la micimea lui.
M-am trezit cu ideea asta, într-o dimineață, acum câteva zile, și
am tot repetat-o în gând, până la epuizare. Așa de importantă și adevărată mi s-a părut.
Cred că sună mai bine:
LIBERTATEA ESTE ACCEPTAREA LIMITELOR.
În felul acesta obții o gamă întreagă de libertăți,
până la libertatea absolută,
obținută prin acceptarea TOTALĂ a limitelor.
Sunday 8 March 2020
Adevăr - te iubesc
Gânduri născute la duș, dimineață, pe când încercăm să reproduc trecutul:
"Vreau să-ți spun ceva: te iubesc foarte mult." Și o întreagă poveste s-a născut. Simplă, nealterată, durabilă.
Thursday 5 March 2020
Tănă
Joi, 27 februarie 2020, a murit Tănă
Duminică, 1 martie 2020, a fost înmormântat la cimitirul sudic
Tuesday 2 April 2019
Amintiri - Melody-Bar Mamaia
Tuesday 5 March 2019
Vise și sentimente
L-am visat pe t. Parcă îi cerșeam iubirea. Ii spuneam să mă lase să-l iubesc, dar el se retrăgea neputincios, înabușit parcă, de prieteni... vreo patru sau cinci, claie peste grămadă.
Apoi visul a sărit la aceeași sală de baie, pe care nu stiu de unde s-o iau, dar pe care o visez din cand în când. Cazanul de apă, albastru deschis, pereții bleu...terminându-se cu pereți albi - toate acestea într-un spatiu închis, desi usa de lemn nevopsit, era deschisă, dădeau un sentiment de apăsare și neputință. Finalul visului a fost un trifoi verde așezat pe un raft de lemn, fie pervazul unei ferestre ( de la baia aceea) fie un raft de bibliotecă. M-am trezit speriată, pentru că pentru mine trifoiul cu patru foi e semn rău, dar nu, nu era cu patru foi, ci cu trei. Oricum iubirea neimpărtăsită, mai degrabă, împiedicată de împrejurări, era asa de puternică și așa de fără speranță!
Penultimul vis cu el a fost singurul vis optimist. Presimt că acesta este începutul unei noi serii de vise pesimiste despre t.